With love from Dubrovnik

Vacanta in Croatia – Dubrovnik

De-ajuns cu atata ploaie! Sa ne mai inveselim un pic zic, si sa importam niscaiva soare din Dubrovnik. Sau sa ne incolonam noi insine catre Dubrovnik. Drumul e frumos iar destinatia…wow! E sublima! Asa cum am promis in alta postare, iata ca revin cu cate ceva din Croatia.

Ganditi-va: fosta capitala a Republicii Ragusa, una dintre cele mai mari flote comerciale din lume intre 1358-1808, acum o destinatie de elita si unul dintre cele mai frumoase orase ale Mediteranei, parte a patrimoniului mondial UNESCO. In Evul Mediu era singurul stat rival al Venetiei. Secole de-a randul s-a dezvoltat prin comert. Acum, oamenii vin aici nu pentru comert ci pentru a descoperi farmecul acestui loc caruia i-au cazut prada si Beyonce, John Malkovich, Eva Longoria, Angelina Jolie si multi altii.

Ce face ca Dubrovnik sa fie un loc atat de dorit de multe celebritati? Orasul medieval in sine, cu caldaramul strazilor care poarta pe umeri o istorie de sute de ani, care adaposteste o serie de minunatii arhitecturale si istorice si care este inconjurat de cei 2 km ai trainicului zid de fortareata. Adaugati la acestea, plajele, marea limpede si curata a Adriaticii, fructele de mare servite la oricare din terasele din zona, facilitatile pentru sporturi si aventuri, conditiile de cazare, multimea de vase de croaziera care poposesc zilnic in port si va formati o imagine. Pe la inceputul secolului XIX, George Bernard Shaw spunea ca „aceia care cauta Raiul pe Pamant trebuie sa mearga la Dubrovnik si il vor gasi”. Cu putina imaginatie, pasind pe strazile oraselului, ne putem inchipui ca suntem cu 500 de ani inapoi. Cu mai multa imaginatie, incercati sa va inchipuiti ca in anii ’90 a fost aproape distrus in razboiul dintre fostele state Iugoslave.

Ce putem vizita?

Conform tuturor ghidurilor, plimbarea pe zidul ce inconjoara orasul este de top. Pe parcursul celor ~2km intalnesti nenumarate ocazii de a fotografia vechiul oras si minunata mare albastra. Incearca sa faci acest tur la asfintit.

Expozitia de fotografii din timpul razboiului. Impresionant!

Manastirea franciscana ce se afla aici din sec XIV si cea mai veche farmacie din Europa (1316!!!) care inca este functionala si care expune si obiecte farmaceutice din vechime.

Catedrala construita de Richard Inima de Leu ne ofera surprinzatorul prilej de a admira o pictura a lui Tizian.

Biserica iezuita Sf Ignatio in care este o copie a grotei Fecioarei de la Lourdes.

Pfuuu! Sunt enorm de multe de spus despre Perla Adriaticii. O sa las cateva fotografii sa continue ce as fi avut sa va spun despre Dubrovnik. Daca vreti sa  aflati mai multe…just ask me. Voi cei care ati vizitat deja Dubrovnik, pe ce loc al preferintelor l-ati situa?

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s